. Sub presiunea singurei persoane care mai citeste acest blog (incepe cu litera... Dana), m-am simtit nevoit sa scriu din nou. Evident, trebuie sa scriu cateva vorbe despre intoarcerea in Romania. . In primul rand trebuie sa spun ca am plecat muncitor si m-am intors sef. Si asta pentru ca atunci cand am iesit din cladirea aeroportului Baneasa, toti taximetristii ma strigau “sefu”. “Un taxi sefu?” „Sefu, unde mergeti, un taxi?”. Cred ca povestea s-a repetat de cel putin 10 ori pana am ajuns la masina care ma astepta. Pana la urma, daca vroiam sa iau un taxi, ma urcam pur si simplu in unul din zecile care erau parcate acolo, fara sa fiu invitat de fiecare in parte. Desi in mod sigur m-am simtit flatat ca toata lumea ma trata ca pe un sef, totusi nu ma asteptam la o atat de glorioasa primire. Aceasi primire am avut-o si in autogara din Constanta unde o tigancusa se tot milogea sa ii dau 1 leu. Nu am scapat pana cand nu am repezit-o din vorba dupa care a plecat dezamagita, cu privirea in pamant, ca un copil certat. Oricum: MULTUMESC PENTRU PRIMIRE!!! . Nimic in Romania nu s-a schimbat dar totul este atat de diferit. Acum observ ca oamenii din Romania merg ciudat. Cel putin cei tineri. Care mai de care cu haine de firma, cu parul plin de gel, ochelari si accesorii pe masura atitudinii si mersului lor increzut. Eu sunt genul care pune multe intrebari, iar dintre acestea multe imi sunt adresate. Asa ca m-am intrebat care ar fi motivele acestei atitudini increzute. Nu cred ca se poate ca toate aceste persoane sa se fi realizat la o varsta atat de frageda, sa fie implinite si sa arate unei lumi intregi acest lucru. In final eu cred ca romanii sunt prea saraci ca sa poata spera la o educatie buna, la o slujba buna, asa ca poate micile realizari pe care le au in viata ii fac sa se creada cei mai tari de pe scara lor. Poate ca pare a fi o ipocrizie din partea mea sa vorbesc asa dupa doar un an de convietuit in alta tara, dar va asigur ca nu este vorba despre asta. In fond, eu consider ca am trait la un nivel mult mai scazut din conditia umana decat multi dintre cei care isi etateaza toalele si mersul pe strazile orasului meu. Eu practic consider ca nu am facut mare lucru in acest an. Nu am invatat prea multe pentru ca nu am fost inconjurat de oameni de la care poti invata cate ceva in fiecare zi. Pentru mine nu a fost decat un an pierdut in cea mai mare parte. Nu am evoluat aproape deloc, ba dimpotriva, nu mai pot comunica atat de bine, nu mai pot socializa, nu ma mai pot distra la fel de bine, intelectul nu mai functioneaza la aceeasi parametri, iar de scris nici nu mai vorbesc. . Dar ca veni vorba de orasul meu, Navodari, constat cu uimire ca kitchul s-a instalat pe toate strazile. Totul este vopsit in alb si rosu, si pe fiecare stalp apare cate un mic banner cu PSD. Bancile din parcuri au inscriptionate „Primaria Navodari”, tomberoanele la fel, sensurile giratorii sunt rosii, iar exemplele pot continua. Ideea e ca totul arata ca la „tigani”. De ce ma mir oare ca pana la urma riscam sa ajungem un popor de tigani, si nu prin etnie ci mai degraba prin atitudine. Desi nu cunosc exact intentiile acestui primar, imi e teama ca maine-poimaine ne va scoate pe toti in strada pentru un 1 mai muncitoresc ca pe vremea lu’ ceasca. Bine ca nu voi mai fi pe aici pana atunci. . Despre rautatea oamenilor din Romania nu vreau sa vorbesc acum pentru ca exemplele pe care le-as putea da ar putea crea mai mult rau decat bine. O lasam pe altadata. Acum vreau sa spun ca este socant de dezgustator modul in care poti fi tratat atunci cand ceri ajutorul unei persoane (profesor-director si orice alte functii inventate se mai pot obtine prin invatamantul superior din Romania). . Cica as fi in vacanta. Ceva ciudat pentru mine. Nu stiu exact ce se face in vacanta, nu imi gasesc locul deocamdata. Nu imi gasesc locul nu numai pentru ca sunt in vacanta. Desi s-ar parea ca deja am o directie clara spre care ma indrept, in fapt habar nu am ce vreau sa fac cu viata mea. Am un proiect pe care vreau sa il duc pana la capat. Multi spun ca merita dar de multe ori imi e teama ca pentru cei din Romania care ar trebui sa aprecieze astfel de lucruri, pentru ei nu va avea nici o valoare. De acum daca am intrat in hora trebuie sa joc pana la capat, indiferent de ce se va intampla. Dar iata un lucru pe care l-am invatat anul trecut: niciodata nu va fi asa cum te astepti. Deci ar trebui sa nu ma mai astept la nimic si sa las totul sa curga natural. Sa vedem ce-o iesi!